Seamănă cu taică-so. Linu a venit în viaţa noastră când trebuia. 

Îl pierduserăm pe cel ce ne fusese ca un băieţel – Peticel. Eram nedespărţiţi. Mergeam pe peste tot: în mini-călătorii şi în unele mai lungi, pe munte, pe apă, mâncam împreună, făceam baie împreună...

După ce-a căzut după balustradă şi din realitatea mea, am simţit că lumea mi s-a sfârşit. Nu îmi găseam locul, nu ştiam cum să îmi trăiesc o viaţă din care nu îmi imaginasem vreodată că Peti nu va face parte.

 

...aşa îi spun, în fapt, lui Pi, care este păpuşa casei. Ştiţi de ce? Pentru că are obiceiul să îmi pună lăbuţa ei pe a mea oridecâtori mă duc să o pup. Uneori nu mai pot pleca şi rămân privind în ochii ei portocalii.